Mărturie

          Mărturia aceasta, o scriu pentru oricine trece prin încercări grele în viață și-l încurajez să nu dea înapoi, ci să se încreadă din toată inima în Cel ce poate să aducă izbăvire și vindecare.

           În data de 13 Ianuarie am fost internat de urgență în spitalul Floreasca și în data de 19, după ce mi-au făcut CT am aflat că oasele mele, atât tibia cât și peroneul, nu erau fracturate, ci erau sfărâmate după cum mi-a spus medicul ortoped, cam în 10 fragmente de așchii.

        Timp de două luni până la operație(aveam rană deschisă și nu putea să mă opereze numai după ce se vindeca rana), medicul căuta metoda să le adune pe toate ca să refacă osul.

Însă am stat foarte liniștit, pentru că am citit în Scriptură că Tata din cer a adunat la o clipeală din ochi, o Vale plină cu oase; le-a pus la olaltă, le-a îmbrăcat cu carne și piele, apoi a pus în ele duh de viață.

Si m-am gândit: oare nu va putea Tata să facă la fel și cu oasele mele? Tot eu mi-am dat răspunsul: da, Domnul poate.

Numai că dacă citim cu atenție Cartea lui Ezechiel, capitolul 37 începând cu versetul unu, observăm că Domnul Dumnezeu a poruncit fiului omului (adică lui Ezechiel), să proorocească și să adune toate oasele din Vale, să le pună în ordine, pe fiecare la locul lui.

Erau în Vale, poate zeci de mii, sau sute de mii de oase… Eu aveam vreo zece… Dar trebuia ca omul, de data aceasta, medicul ortoped să le adune, să le pună cap la cap, să pună carnea pe ele, să coase pielea și apoi, Domnul Dumnezeu să le dea viață.

Pentru că ceea ce poate face omul, rămâne în sarcina lui, iar ce nu poate face omul, face Dumnezeu.

Avem noi și o cântare: „Când nu mai poți tu, poate El…”

„Dați piatra la o parte”. Zice Domnul Isus Cristos.

Lucrul acesta poate să-l facă omul. Să miște piatra și să o îndepărteze de la ușa mormântului; dar ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu!

Omul nu poate să vindece și nici nu poate să dea viață.

Oamenii din Betania, în ori cât de mare număr s-ar fi adunat, nu puteau să redea viața lui Lazăr.

Dar Isus poate, pentru că El este Domnul vieții!

„Lazăre, ieși afară” (nu era o chemare afară dintr-o casă, sau dintr-o ascunzătoare), ci era o chemare afară, „din locuința morților”.

Nu era o joacă de-a v-ați ascunselea, ci era porunca biruitoare a Domnului Isus, asupra morții.

         Cuvântul Domnului spune în Cartea lui Ieremia 17:7,10, 14: „Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul!”

         „Eu, Domnul cercetez inima și rărunchii ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

         Este atât de adevărat cuvântul acesta; și este ușor să treci prin greul vieții când te încrezi în Dumnezeu care poate totul în toți.

         „Vindecă-mă Tu Doamne și voi fi vindecat; mântuiește-mă Tu, și voi fi mântuit; căci Tu ești slava mea!” Ce mare har să știi că Domnul Dumnezeu veghează la patul suferinței tale.

            Ceea ce scriu aici, nu este poveste, este adevăr.

            În noaptea următoare internării am avut un vis de noapte.

            Se făcea că eram închis.

          Nu știam pentru ce fapte, nu eram după gratii, ci puteam să umblu liber, undeva într-o grădină, cu pomi și cu iarbă verde.

       Voiam să știu câtă vreme voi fi închis acolo, pentru că oarecum mă simțeam nevinovat.

            Am văzut un om stând pe un scaun în fața mea și l-am rugat să-mi spună, cât timp voi fi închis; i-am zis: „Domnule Căpitan, vă rog să-mi spuneți…, dar în momentul acela, s-a ridicat de pe scaun, a trecut pe lângă mine și mi-a dat un plic deschis pe care era un cap de tabel cu rubrici, în care, parcă erau scrise etapele prin care voi trece și ce am de făcut în continuare: ce să mănânc și altele.

          Dar eu căutam să văd unde scrie timpul cât voi fi închis. Însă nu mi s-a dat să văd unde este scris pe plicul respectiv.

         Undeva în gândul meu, chiar în momentul acela, știam ceva de șase luni... ! ? Șase luni! Atât aveam undeva, în duhul și gândul meu, că trebuie să stau în închisoare, adică țintuit la pat.

         În noaptea următoare, 15.01. 23 am avut un alt vis în care se făcea că aveam un lucrător, un meseriaș, acasă și trebuia să taie o porțiune din acoperișul casei pentru că era ieșită înafară, lungă de aproximativ 50 de cm.

        Era o porțiune de acoperiș, urâtă, înnegrită și ieșea înafara celeilalte părți de acoperiș, care era curată și frumoasă.

            Însă meseriașul nu avea cu ce să taie porțiunea aceea de acoperiș, să o curețe.

         M-am dus în casă să iau ceva de tăiat; am intrat pe partea stângă, unde era cam înnorat, am luat un fierăstrău și am ieșit pe partea dreaptă, unde era un trotuar pavat cu gresie, era luminos, dar când am ajuns la muncitor, deja tăiase ce era de tăiat și se vedea zidul frumos până sus.

         De acum, el lucra la o instalație în partea de jos a peretelui, cu niște cabluri pe care trebuia să le refacă.

            Am înțeles din visul meu, că era vorba de „instalațiile” și de reparația care urma să mi se facă la piciorul fracturat (Rana deschisă, oasele fracturate, tendoanele...

         Mai întâi mi s-a pus un fixator, o „instalație” exterioară, care era prinsă în șase șuruburi în oase. Apoi, pentru că aveam o rană deschisă, mi-au pus un aparat care făcea un vacuum în rană pentru că urma să-mi facă un transplant de piele.

            Aceste instalații le-am purtat două luni până când s-a vindecat rana și apoi, medicii ortopezi (în timpul operației îi auzeam vorbind. Erau trei), le-au demontat și mi-au făcut operația propriu zisă la fractură.

            Visele acestea au fost de la Domnul, care mi-a arătat ce urmează și cât timp va dura până când voi pune piciorul în pământ și putea să ies din casă, înafara vizitelor la spital pentru control și celelalte.

            Și am constatat că ceea ce spune Dumnezeu și în orice fel vorbește, se împlinește.

            În spital fiind, am primit un mesaj de încurajare de la un suflet din Biserică și-mi spunea așa: „nu vă descurajați frate Virgil. Dumnezeu ne trece prin ape adânci uneori, dar nu ca să ne înece, ci ca să ne învețe să înotam.

            Dumnezeu poate v-a dus acolo, în spital, pentru un suflet, sau ca să vă curețe mai mult~&."_~ Da, adevărat este cuvântul acesta. Am ieșit din toată încercarea aceasta mai ferm în credință.

            Ce am învățat eu din toata experiența aceasta dură, este faptul că dacă vei înota tot mereu în ape mici, lângă mal și nu te vei lăsa purtat de curentul Duhului Sfânt, la ape adânci, nici să nu te aștepți la experiențe mari Domnul...

            Domnul Dumnezeu nu vrea să fim niște fricoși, bălăcindu-ne tot timpul lângă mal, în ape până la gleznă. Și nu vrea să rămânem până la adânci bătrânețe, tot cu „biberonul”, hrănindu-ne cu lapte, ci El vrea să ne hrănească cu bucate tari.

            Zicea Domnul Isus când încă era cu ucenicii: „Cine crede în Mine, va face lucrări mai mari decât cele pe care le-ați văzut la Mine.”

            De ce Domnul dă putere celor ce se încred în El? Tocmai ca să-Și proslăvească Numele și ca să se mândrească cu copiii Săi.

            Tatăl din cer se mândrea cu Fiul Său care, umil, smerit, intra în apa Iordanului ca să fie botezat de către Ioan.

        Isaia a lăsat scris în Evanghelia sa, că Isus nu avea frumusețe, era zdrobit, batjocorit, desconsiderat de oameni; era ca o oaie pe care o duci la tăiere fără să se împotrivească.

        Da, este adevărat, că Isus nu avea frumusețe exterioară, dar avea o frumusețe interioară, care întrece și astăzi, toate frumusețile și minunile lumii.

            Acolo se uită, Tata din cer, la inima ta și la inima mea și vrea să le vadă frumoase, împodobite cu dragoste, cu bunătate, cu credincioșie. Căci El nu privește la fața omului, ci la interiorul lui.

            Mărturisesc din toată inima că în toata perioada aceasta grea prin care am trecut, cu patru operații, nu am vărsat o lacrimă de durere, chiar dacă nu mi-a fost ușor, dar am vărsat atâtea lacrimi de bucurie, stând de vorbă cu Domnul meu.

            La El am găsit alinarea, mângâierea și vindecarea.

            Nu știu ce aș fi făcut fără Isus, Domnul meu…

            Nu știu ce ne rezervă anul în care am intrat, dar vă încurajez suflete dragi, să nu dați înapoi nici un pas, de pe calea credinței, când veți da de „greu”. Încredeți-vă în Dumnezeu. El va lucra și nu vă va lăsa cu niciun chip.

            Fiți binecuvântați de Domnul!